Imposibil pe la noi...

   Am citit deunăzi despre o chestie care mi se pare imposibilă, cel puţin la noi în ţară. Mă refer la Hadopi, "Legea care favorizează difuzarea şi protejarea creaţiilor pe Internet", numită şi "Legea celor trei lovituri". Ideea centrală este că în Franţa a fost adoptată o lege potrivit căreia, dacă eşti acuzat că descarci ilegal şi repetat materiale de pe Internet, îţi va fi tăiată conexiunea la Internet fără un ordin judecătoresc prealabil. O măsură asemănătoare ar putea fi aprobată şi în Marea Britanie din 2011. Legea este privită cu ochi buni şi de preşedintele Nicolas Sarkozy. Aşadar, primeşti mai întâi un e-mail, apoi o scrisoare de atentionare şi în cele din urmă rămâi fără conexiune până la un an si plăteşti şi o amendă aferentă.
   În fine, sunt mereu alţii cu un pas înaintea românilor; mie mi se pare că asta e o măsură destul de bine pusă la punct, deşi nimeni nu menţionează nimic despre modul în care sunt găsiţi "cei vinovaţi".

Piraţii: "vânători de drepturi " ...

      Suntem cu toţii hoţi de proprietate intelectuală, piraţi pe întinderea învolburată a ofertelor, a materialelor gratuite pentru care nu ne deplasăm nici la cinema, nici la concert, nici măcar la magazinul de specialitate. Se pare că am renunţat la motto-ul "Cere şi ţi se va da" pentru mult mai accesibilul, chiar imperativul "Ţi se dă, deci ia". Credeam că nu se va face oprobriu nimănui pentru utilizare de Torrente sau DC-uri, dar am citit că "un utilizator de DC++ a primit o amendă de aproape 3.000 de euro pentru că a pus la dispoziţie în reţea sute de piese muzicale protejate de dreptul de autor". Nu cred că asta a speriat până acum vreun consumator, dar e păcat că nu ne gândim şi la dezavantajele pe care comportamentul nostru le aduce industriei de divertisment.
      Cu siguranţă că sunteţi la fel de indignaţi ca mine când pe ecran apare vreo duduie semidezbrăcată, semiporno, cu semineuroni, dar cu multe ajustări care se chinuie să ...cânte...sau, mă rog, să presteze ceva. Nu ne smulgem încă părul din cap, dar nici nu avem cuvinte de bine pentru ea (sau el). Ne întrebăm cum de apar asemenea...chestii pe sticlă şi unde sunt artiştii adevăraţi.
    ...Da, artişii cărora noi le descarcăm melodiile, filmele sau orice tip de material scris. Vânzările scad pentru că nu ajungem la cinema sau la concerte şi nici nu scoatem din buzunare bani pentru CD-uri, DVD-uri, cărţi. Am susţinut în postul anterior împărtăşirea ideilor, a artei, a operelor, aşa cum susţin acum necesitatea de a valorifica talentele veritabile. Toţi ştiţi despre ce vorbesc!

www.zf.ro

      So,be sensitive and acclaim!

Copyright= conservare culturală?

        Potrivit legii 8/ 1996, modificată prin Legea 285 din 23 iunie 2004, drepturile de autor se referă la faptul că "opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi potejată, independent de aducerea la cunoştinţă publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată". Cadrul legal menţionează de asemenea în capitolul V că "durata protecţiei acestor drepturi este de 25 de ani începând din momentul în care a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţă publică, în mod legal" şi că "drepturile patrimoniale durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani".

         Să reflectăm... 70 de ani în care operele de creaţie intelectuală nu pot fi exploatate. Victor Hugo susţinea: "Cartea, ca şi carte, aparţine autorului, dar ca gândire aparţine umanităţii. Toate inteligenţele au dreptul la ea. Interesul public este unica noastră preocupare şi toţi trebuie să treacă înaintea noastră." Pentru Proudhon, părintele anarhismului, scriitorul este un "echangist" :
" Cu cine schimbă el? În particular nici cu voi, nici cu mine, cu nimeni; în general, cu publicul." Iată un scriitor şi un sociolog care împart aceeaşi idee: cultura şi cunoştinţele trebuie împărtăşite. Potrivit concluziilor "Pirate Party" chiar Internet- ul ar putea deveni cea mai mare bibliotecă publică creată vreodată. Însă drepturile de autor sunt monopolizate timp de 70 de ani după moartea autorului. Personal, cred că asta nu face decât să restricţioneze răspândirea valorilor care ar trebui să fie promovate. 

         Pe de altă parte, Isaac Le Chapelier, om politic francez din secolul al XVIII-lea, afirmă că dreptul de autor reprezintă "cea mai sacră, legitimă, inatacabilă şi personală proprietate". La aceasta subscrie Lamartine, într-o scrisoare din 1858: "Cea mai sfântă proprietate este cea a inteligenţei: Dumnezeu a făcut-o, omul trebuie să o respecte." Adică... e aproape livada, fructele sunt îndepărtate. Accesul sporit la cultură depinde şi de drepturile consumatorilor. Oriunde 70 de ani e un termen pur şi simplu absurd, întrucât "nimeni nu mai are nevoie să facă bani după 70 de ani de la moartea sa".

          Consider că ar fi necesară analizarea în amănunt a acestor termene şi luarea în calcul a consecinţelor lor.

          Let's share!

Răbdare...şi mai multă răbdare

    Avem nevoie de răbdare ca de aer. Probabil ar trebui să avem un motto care să ne amintească asta în fiecare secundă. Dimineaţa începe cu gândul că urmează o zi nu mult diferită de precedenta, căci vom fi din nou siliţi să facem faţă capitalei europene. 

    Nu am nicio aversiune faţă de bucureşteni pentru că lucrurile se întâmplă cam la fel în toate părţile lumii. Sunt de fapt revoltată împotriva noastră, a întregului popor, căci devenim din ce in ce mai neciopliţi. Aflând despre experienţa Sandei mi-am zis că mai avem de dezvoltat vis-à-vis de... caracteristicile naţionale.

    Să presupunem că mergem cu metroul: bineînţeles că nu contează dacă eşti fată/ femeie/ doamnă/ domn în vârstă, locurile sunt ocupate de tineri cu căştile în urechi sau cu un ziar din acelea cu cele mai multe exemplare vândute în faţă. Rămâi în picioare, e bine măcar că ai puţin loc şi îi asculţi melodiile preferate... domnului care fredonează bătând din picior. E musai să ţină ritmul şi să cânte puţin ca să avem dovada talentului. Nu, nu coboară la prima, dar putem s-o facem noi dacă nu mai suportăm. Asta dacă ţinem neapărat să ne înghesuim pe scările rulante; după cum e logic, se refuză din start posibilitatea de a urca pe cele normale(asta dacă există) . Ne mai înghesuim o dată la semafor ca să fim, citez, " mai primii" . De parcă am aştepta să se facă verde. Şi tot aşa în lift, la intrarea în magazin/ cantină/ facultate etc. 

    Să presupunem din nou că ne aflăm la bancă sau oriunde altundeva unde plătim facturi, impozite, amenzi. E uşor de ghicit, mă refer aici la coada veşnică, uneori dezorganizată, la care ne asezăm liniştiţi. Elemente disturbatoare: doamna deţinătoare de pensie care are doar o întrebare de vreo 15 minute şi implicit o altă doamnă care îi reproşează celei dintâi "impertinenţa". Analog pentru comportamentele din faţa cabinetului medicului de familie şi nu numai.

    Acum nu mai presupunem... m-am confruntat azi cu modelul clasic de incompetenţă; nu are importanţă unde, contează că am stat mai bine de jumătate de oră sa-mi ridic banii trimişi prin Transfer rapid, ţinând cont de faptul că nu era nimeni înaintea mea. Scuze: "Nu se deschide aplicaţia", "După ce termină colega mea de vorbit la telefon, sun să aflu ce se întâmplă". Ok...dacă nu vă deranjează întrebarea, e necesar să aflu din convorbirea colegei dumneavostră dacă e frig acolo unde se află interlocutorul dumneaei? Mă rog, am tot timpul din lumea, am toată viaţa înainte, după cum s-ar exprima Romain Gary. 

    Aşadar, să revenim la "Codul bunelor maniere" până nu ne călcăm propriu-zis în picioare. Subscriu la cele spuse de colega mea, "uităm să preţuim omenia". 

    Civilizare plăcută!

Încă un viciu...

           Până nu demult, factorul acuzat de îndoctrinarea cetăţenilor în căutare de informaţii precise şi diverse era reprezentat de televiziune şi de reprezentantul ei material în locuinţele acestora, televizorul. De fapt, după căderea regimului, audiovizualul s-a dezvoltat în România în asemenea măsură încât a furnizat populaţiei informaţii şi noutăţi inaccesibile până atunci.

            Însă micul ecran a pierdut teren odată cu apariţia constantă şi tot mai accentuată a calculatoarelor şi implicit a Internet-ului. Avantajele acestora au atras consumatorul astfel încât el a devenit dependent fără posibilitate de vindecare. Un exemplu foarte clar de "viciat" îl reprezintă adolescentul, atât de prins în teorii despre sisteme de operare, programe, site-uri şi diferite aplicaţii. Am putea spune ca în Secolul vitezei, al informaţiei şi al acţiunii, această capacitate de a cunoaşte este tocmai dovada evoluării. Întărim afirmaţia prin amintirea faptului că abilitatea de a opera cu aceste cunoştinţe ce ţin strict de tehnologia informaţiei constituie o calitate sine qua non în momentul angajării.

            Am fost de atâtea ori acuzaţi de dependenţă şi de faptul că renunţăm la celelalte activităţi de orice fel în virtutea calculatorului. Imposibilitatea de a ne desprinde de un mediu virtual se datorează multiplelor oportunităţi pe care acesta ni le pune la dispoziţie.  La nivel individual nu e de mirare că petrecem mai mult timp în faţa monitorului decât vorbind unii cu alţii; nu ne surprinde nici să aflăm că atunci când ecranul devine negru suntem de fapt singuri, făcând faţă unei existenţe care nu se poate raporta în permanenţă la imaginar.

             Fără doar şi poate, Internet-ul este o sursă nemijlocită de informaţii si materiale utile consumatorului, accesibilă si deloc costisitoare.  Rămâne să facem diferenţa între permis şi nepermis, între legal şi ilegal,într-o perioadă în care suntem obişnuiţi să preluăm, să ne însuşim fără să recunoaştem meritele celorlalţi. Aşadar, vom dezbate în continuare despre importanţa respectării drepturilor de autor şi despre piraterie şi consecinţele ei, dar asta după ce ne informăm mai mult cu privire la istoria Internet-ului.

     History of the Internet

Noutăţi....

      Studenţia începe, iată, cu un blog, unul realizat pentru ca e necesar, nu pentru că aş avea eu vreo dorinţă nemărginită de a fi "citită". E adevărat, sociologul face studii despre care indivizii află, pe care societatea, care în ansamblu e chiar obiectul lui de studiu, le analizează. Să fie deci acesta începutul pentru fiecare încercare de afirmare?