Copyright= conservare culturală?

        Potrivit legii 8/ 1996, modificată prin Legea 285 din 23 iunie 2004, drepturile de autor se referă la faptul că "opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi potejată, independent de aducerea la cunoştinţă publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată". Cadrul legal menţionează de asemenea în capitolul V că "durata protecţiei acestor drepturi este de 25 de ani începând din momentul în care a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţă publică, în mod legal" şi că "drepturile patrimoniale durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani".

         Să reflectăm... 70 de ani în care operele de creaţie intelectuală nu pot fi exploatate. Victor Hugo susţinea: "Cartea, ca şi carte, aparţine autorului, dar ca gândire aparţine umanităţii. Toate inteligenţele au dreptul la ea. Interesul public este unica noastră preocupare şi toţi trebuie să treacă înaintea noastră." Pentru Proudhon, părintele anarhismului, scriitorul este un "echangist" :
" Cu cine schimbă el? În particular nici cu voi, nici cu mine, cu nimeni; în general, cu publicul." Iată un scriitor şi un sociolog care împart aceeaşi idee: cultura şi cunoştinţele trebuie împărtăşite. Potrivit concluziilor "Pirate Party" chiar Internet- ul ar putea deveni cea mai mare bibliotecă publică creată vreodată. Însă drepturile de autor sunt monopolizate timp de 70 de ani după moartea autorului. Personal, cred că asta nu face decât să restricţioneze răspândirea valorilor care ar trebui să fie promovate. 

         Pe de altă parte, Isaac Le Chapelier, om politic francez din secolul al XVIII-lea, afirmă că dreptul de autor reprezintă "cea mai sacră, legitimă, inatacabilă şi personală proprietate". La aceasta subscrie Lamartine, într-o scrisoare din 1858: "Cea mai sfântă proprietate este cea a inteligenţei: Dumnezeu a făcut-o, omul trebuie să o respecte." Adică... e aproape livada, fructele sunt îndepărtate. Accesul sporit la cultură depinde şi de drepturile consumatorilor. Oriunde 70 de ani e un termen pur şi simplu absurd, întrucât "nimeni nu mai are nevoie să facă bani după 70 de ani de la moartea sa".

          Consider că ar fi necesară analizarea în amănunt a acestor termene şi luarea în calcul a consecinţelor lor.

          Let's share!