Copyright= conservare culturală?

        Potrivit legii 8/ 1996, modificată prin Legea 285 din 23 iunie 2004, drepturile de autor se referă la faptul că "opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi potejată, independent de aducerea la cunoştinţă publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată". Cadrul legal menţionează de asemenea în capitolul V că "durata protecţiei acestor drepturi este de 25 de ani începând din momentul în care a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţă publică, în mod legal" şi că "drepturile patrimoniale durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani".

         Să reflectăm... 70 de ani în care operele de creaţie intelectuală nu pot fi exploatate. Victor Hugo susţinea: "Cartea, ca şi carte, aparţine autorului, dar ca gândire aparţine umanităţii. Toate inteligenţele au dreptul la ea. Interesul public este unica noastră preocupare şi toţi trebuie să treacă înaintea noastră." Pentru Proudhon, părintele anarhismului, scriitorul este un "echangist" :
" Cu cine schimbă el? În particular nici cu voi, nici cu mine, cu nimeni; în general, cu publicul." Iată un scriitor şi un sociolog care împart aceeaşi idee: cultura şi cunoştinţele trebuie împărtăşite. Potrivit concluziilor "Pirate Party" chiar Internet- ul ar putea deveni cea mai mare bibliotecă publică creată vreodată. Însă drepturile de autor sunt monopolizate timp de 70 de ani după moartea autorului. Personal, cred că asta nu face decât să restricţioneze răspândirea valorilor care ar trebui să fie promovate. 

         Pe de altă parte, Isaac Le Chapelier, om politic francez din secolul al XVIII-lea, afirmă că dreptul de autor reprezintă "cea mai sacră, legitimă, inatacabilă şi personală proprietate". La aceasta subscrie Lamartine, într-o scrisoare din 1858: "Cea mai sfântă proprietate este cea a inteligenţei: Dumnezeu a făcut-o, omul trebuie să o respecte." Adică... e aproape livada, fructele sunt îndepărtate. Accesul sporit la cultură depinde şi de drepturile consumatorilor. Oriunde 70 de ani e un termen pur şi simplu absurd, întrucât "nimeni nu mai are nevoie să facă bani după 70 de ani de la moartea sa".

          Consider că ar fi necesară analizarea în amănunt a acestor termene şi luarea în calcul a consecinţelor lor.

          Let's share!

Răbdare...şi mai multă răbdare

    Avem nevoie de răbdare ca de aer. Probabil ar trebui să avem un motto care să ne amintească asta în fiecare secundă. Dimineaţa începe cu gândul că urmează o zi nu mult diferită de precedenta, căci vom fi din nou siliţi să facem faţă capitalei europene. 

    Nu am nicio aversiune faţă de bucureşteni pentru că lucrurile se întâmplă cam la fel în toate părţile lumii. Sunt de fapt revoltată împotriva noastră, a întregului popor, căci devenim din ce in ce mai neciopliţi. Aflând despre experienţa Sandei mi-am zis că mai avem de dezvoltat vis-à-vis de... caracteristicile naţionale.

    Să presupunem că mergem cu metroul: bineînţeles că nu contează dacă eşti fată/ femeie/ doamnă/ domn în vârstă, locurile sunt ocupate de tineri cu căştile în urechi sau cu un ziar din acelea cu cele mai multe exemplare vândute în faţă. Rămâi în picioare, e bine măcar că ai puţin loc şi îi asculţi melodiile preferate... domnului care fredonează bătând din picior. E musai să ţină ritmul şi să cânte puţin ca să avem dovada talentului. Nu, nu coboară la prima, dar putem s-o facem noi dacă nu mai suportăm. Asta dacă ţinem neapărat să ne înghesuim pe scările rulante; după cum e logic, se refuză din start posibilitatea de a urca pe cele normale(asta dacă există) . Ne mai înghesuim o dată la semafor ca să fim, citez, " mai primii" . De parcă am aştepta să se facă verde. Şi tot aşa în lift, la intrarea în magazin/ cantină/ facultate etc. 

    Să presupunem din nou că ne aflăm la bancă sau oriunde altundeva unde plătim facturi, impozite, amenzi. E uşor de ghicit, mă refer aici la coada veşnică, uneori dezorganizată, la care ne asezăm liniştiţi. Elemente disturbatoare: doamna deţinătoare de pensie care are doar o întrebare de vreo 15 minute şi implicit o altă doamnă care îi reproşează celei dintâi "impertinenţa". Analog pentru comportamentele din faţa cabinetului medicului de familie şi nu numai.

    Acum nu mai presupunem... m-am confruntat azi cu modelul clasic de incompetenţă; nu are importanţă unde, contează că am stat mai bine de jumătate de oră sa-mi ridic banii trimişi prin Transfer rapid, ţinând cont de faptul că nu era nimeni înaintea mea. Scuze: "Nu se deschide aplicaţia", "După ce termină colega mea de vorbit la telefon, sun să aflu ce se întâmplă". Ok...dacă nu vă deranjează întrebarea, e necesar să aflu din convorbirea colegei dumneavostră dacă e frig acolo unde se află interlocutorul dumneaei? Mă rog, am tot timpul din lumea, am toată viaţa înainte, după cum s-ar exprima Romain Gary. 

    Aşadar, să revenim la "Codul bunelor maniere" până nu ne călcăm propriu-zis în picioare. Subscriu la cele spuse de colega mea, "uităm să preţuim omenia". 

    Civilizare plăcută!